vineri, 23 decembrie 2011

One and only.



PS: Y U NO UNDERSTAND?!

duminică, 18 decembrie 2011

Carpe diem.

Mașina înainta într-un ritm cam lent printre copacii de pe marginea pădurii bătrâne, împânziți de ceață precum mobila veche și prăfuită e acoperită de pânza păienjenilor ce țes destine încurcate... Era o dimineață rece și întunecată, abia spălată de picăturile ce zgârie pământul și cad înțepătoare pe chipurile triste ale celor care au ajuns deja. Cu toate că își făcea încet loc prin convoi, ca un om de rând care se târăște fără speranță prin existența lui mizerabilă, mașina a atras atenția tuturor. Tristețea s-a transformat așa într-o curiozitate seacă de a vedea cine se ascunde după geamurile fumurii... Portiera s-a deschis ușor, și la fel de ușor și elegant și-a făcut apariția un picior fin, conturat de un pantof înalt, de un luciu negru. În câteva fracțiuni de secundă s-a putut distinge o silueta suplă, cu o rochie ca o pată profundă de cerneală, păstrând tonul întunecat al acelor împrejurimi. Totuși chipul ei părea cel mai fericit dintre toate. Nu era nici atât de palidă și nici nu avea ochii înroșiți de lacrimi acide. Șiragul de perle pe care îl purta mereu la gât putea fi reîntâlnit din nou în zâmbetul ei alb, care împreună cu buzele de culoarea cireșelor coapte îi dădeau un aer grațios și mult prea optimist pentru o zi ca aceea. Cu pașii ei mici s-a îndreptat spre groapa umplută de un miros de pământ proaspăt săpat. Toți o urmăreau cu atenție; păreau că vor să o oprească, însă erau paralizați de frică și de lacrimi. Fata a aruncat în groapă ceva înfășurat într-o batistă brodată, apoi s-a întors ușurată în mașină. Privi pe geam melancolică. Buzele îi erau acum șterse, iar expresia ceva mai palidă. Îmsă zâmbi și mai împlinită acum, lăsând vremurile de demult să apună în cimitirul viselor și pe ceilalți să se întrebe care era oare secretul trecutului ei...

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Te amo.

După atâta timp, mi-am reamintit ce înseamnă durerea.. Înseamnă cuvinte aruncate spre tine de persoana de la care te așteptai mai puțin. Înseamnă prea multă iubire învolburată în certuri. Și prea multe lacrimi sărate care ne inundă ochii... Și totuși nu facem nimic ca s-o alungăm, fiindcă mereu ne gândim mai mult la ceilalți..

luni, 12 decembrie 2011

~You know how the time flies, only yesterday was the time of our lives


Şi cum mă uit în depărtare la străzile îngheţate de burniţa rece, la zarea acoperită de ceaţa fumurie, sunt absorbită de înfăţişarea periferiei care emană o frumuseţe tristă şi seacă. Mă plimb cu privirea printre străduţele părăsite, simţindu-mă urmărită de amintirile vremurilor apuse precum soarele care acum se ascunde după marginile lacului neclintit de vânt sau vreme. Atâtea întâmplări petrecute pe aceste străduţe întunecate..! Şi atât de puţin timpul care s-a scurs ca printr-o clepsidră imensă, împreună cu vise, gânduri şi dorinţe de-ale mele. Văd trecutul meu dezbinat în mii de particule pierdute în eternitatea acestei lumi. De unele dintre ele mi-e dor. Pe altele le regret. Pentru unele aş da orice ca să le am înapoi... Dar toate acestea în zadar. Căci la fel de nepăsători cum suntem noi atunci când luăm decizii în lumea asta efemeră, aşa e şi timpul. Crud, neiertător şi mult prea puternic pe lângă existenţa noastră anodină... Şi cu aceste gânduri simt cum mă fac tot mai mică şi neajutorată în faţa lui, precum burniţa care pare să se fi calmat acum. Mă duc să-mi fac un ceai, să mă încălzesc şi să-mi alung ideile anoste şi trecătoare..

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Siempre diciembre.

Te priveam absorbită de imaginea care întruchipează tot ceea ce-mi doresc, în vârful patului care ne adăpostea de ninsoarea ce se întețea afară, fulguind pe geamul prăfuit. Însă privirea ta îmi pătrundea tot trupul, iar zâmbetul tău mă încălzea involuntar, mai mult decât pătura călduroasă ce ne-nvelea. Ne zâmbeam îmbrățișați sub ea, cufundați în liniștea din care mai răsărea uneori, printre buze numai câte un te iubesc.

Clair de lune (II)

O pată adâncă de cerneală umplea cerul pe măsură ce noaptea înainta spre granițele acelei zile. Privi stelele cum se cațără, micuțe și albe, pe pânza înecată de întuneric, încercând vesele să o anime cu mici zâmbete sclipind. Printre ele își făcea loc și luna, ca un chip palid și obosit, împrăștiindu-și deznădăjduită razele înghețate asupra lacului neclintit în care se oglindea. Reflexia sa lumina slab împrejurimile singuratice, bântuite de un frig pătrunzător. Trupul i se umplu de frig, iar sufletul de dor. Se simți sfâșiată pe dinăuntru, dorindu-și cu fiecare secundă ce se scurgea să fi rămas acasă. Privi ceasul în care se reflecta cerul ca pe o oglindă, căci se regăsea acum în privirea tristă a lunii. Inspiră aerul încet, cu ochii închiși și cu imaginea băncii pe care stătea în minte - goală și rece, așa cum se simțea și ea pe dinăuntru.
Ura să aștepte, așa cum ura să fie departe de el...

luni, 28 noiembrie 2011

Clair de lune (I)

Lumina chihlimbarie a după-amiezii pătrundea lin pe fereastra întredeschisă, reflectându-se în sticluța elegantă de parfum. Camera era scăldată într-o atmosferă plăcută, iar în fundal pluteau note ample de pian, pe care ea se unduia ușor în pași de balet. A început să se pregătească încet, mișcându-se grațios în ritmul muzicii în timp ce-și îmbrăca rochița albă din dantelă. Dintr-o mișcare s-a înălțat pe pantofii vișinii, apoi s-a îndreptat spre oglinda rotundă a biroului din lemn de stejar. A zâmbit mulțumită în timp ce-a presărat picături dulci de parfum pe gâtul ei subțire și elegant. Visătoare, a uitat cât de repede trece timpul, și și-a înșfăcat în grabă micuța poșetă crem, ieșind într-un ritm alert și amuzant din cameră. A coborât repede, dar sigură pe ea cele câteva rânduri de marmură rozalie și a părăsit casa pe ușa masivă din nuc sculptat, cu rujul care îi umplea în sfârșit buzele moi. L-a aruncat în poșetă și s-a urcat în mașina care o aștepta în fața casei. Era o limuzină de modă veche, neagră, care emana eleganță și frumusețe din fiecare unghi din care o priveai - la fel ca și fata...

joi, 24 noiembrie 2011

Punctul pe i

Astăzi nu voi scrie. Nici despre iubire sau vise, moarte sau speranță, întâmplări de zi cu zi sau lucrurile la care cu toții visăm. Astăzi, vă las pe voi să scrieți despre mine. Vreau critică, vreau păreri, vreau să știu dacă m-am schimbat de-a lungul timpului și cum (cei care mă citesc de mai demult probabil au observat), iar de la cei care abia mi-au descoperit blogul vreau să știu ce primă impresie oferă el..și eu, de ce nu. Și ca să vă ajut la ultima parte, voi posta și o fotografie de-a mea, pentru că nu sunt și nici nu vreau să fiu unul dintre acei scriitori care se păstrează anonimi. Căci dacă vreau sinceritate, și eu trebuie să fiu sinceră cu voi. Deci orice sfaturi, întrebări, critici, curiozități etc. sunt binevenite din partea oricui!

PS: Nu e poza mea preferată, dar e cea mai recentă, așa că..asta sunt eu:).

marți, 22 noiembrie 2011

Moarte


O umbră rece și densă împânzea camera și pe măsură ce înaintam pe culoarul întunecat, frigul mă străbătea din ce în ce mai rapid, zgâriindu-mi venele cu colții săi ascuțiți. Lumina lunii ce pătrundea pe fereastra de la mansardă se reflecta alb pe pielea mea înghețată, pe care se distingea numai conturul livid al buzelor. Nicio emoție nu mi se putea citi pe chip, totuși simțeam teama în interiorul meu, accentuându-se parcă în ritmul bătăilor inimii. Nu știam bine ce se petrece. Nu recunoșteam locul și mă simțeam captivă între acei pereți care ascundeau povești sumbre.. Ecoul unei voci chinuite a răsunat îndelung și a ajuns la mine printr-un fior rece și ascuțit care mă înjunghia constant ca să mă convingă că ceea ce trăiam era la fel de real precum acel frig insuportabil. Urma vocii îngrozite s-a pierdut în întuneric, pentru totdeauna, iar teama mea s-a transformat într-un dor sfâșietor. Vroiam să aduc înapoi acel răsunet vioi de altă dată, nu eram pregătită să mă despart de acel zâmbet sincer și plin de fericire.. Mă simțeam ca și cum toată existența mea s-ar scurge într-un vârtej înverșunat și totuși eu eram încă acolo, plângând cu disperare, fără speranță, fără să mă pot opri. Și oricât aș fi încercat, nu mă puteam duce după el și nici nu îl puteam aduce înapoi. Vroiam să fac ceva, orice, deși știam că nu mai pot și m-am ridicat de pe pardoseala neagră. M-am trezit atunci brusc, buimacă și încă plângând. Deși patul meu era foarte călduros, iar pătura mă învelea protector, simțeam încă acel fior și bătaia vântului care îmi amintea de vârtej. Eram foarte confuză și mi se părea ciudat că totul nu a fost decât un vis, dar totuși când m-am trezit încă plângeam. A durat ceva până am alungat acea teamă și lacrimile provocate de coșmar și până am reușit să simt iar sângele încălzindu-mi corpul.. Am băut cafeaua fierbinte privind gânditor pe fereastră. De ce visăm..?

duminică, 20 noiembrie 2011

Dinamica unei dimineți perfecte.


Am fost pe fugă cam toată dimineața, dar înainte de ore am reușit să mă strecor pe la Starbucks cu C. Eram amândouă în fuste, însă paltoanele și fularele trădau vremea de afară. Și purtam fiecare câte un zâmbet pe față, semnul frumoasei tinereți de care ne bucurăm pe cât posibil. Savuram noile cafele și, printre două bârfe, am avut o mică reflecție filozofică asupra vieții:
-De ce te temi? m-a întrebat, zâmbind cu subînțeles fiindcă mereu o amuzau răspunsurile mele.
-De singurătate, i-am spus, serioasă de data asta. Privește în jur. E plin de oameni triști și singuri, care caută disperați fericirea în cele mai mici lucruri. Unii își iau o pisică, alții iau cina în oraș cât mai des. Dar ce rost ar avea să mă duc la un restaurant unde toate mesele sunt de cel puțin 2 persoane, singură? Și nu este oare un semn al nebuniei faptul că unii își găsesc alinarea vorbind cu niște animale de companie? Mă înspăimântă gândul că toți cei pe care îi iubesc vor muri înaintea mea. Da. Singurătatea mă înspăimântă. Moartea, doar mă întristează...
-Ai dreptate, zise C. privind în gol și mișcând aprobator din cap. Nu știu dacă ne-am mai văzut vreodată una pe alta atât de gânditoare și serioase. Așa că am gustat cu poftă ultimele guri de cafea și am pornit zâmbind spre liceu. Pe drum, am constatat că totuși fiecăruia îi ține câte ceva de urât: unora, cei mai buni prieteni, altora, perechea... Și din păcate, celorlalți-nebunia.
-Sper să nu ajung niciodată așa! adăugă ea strâmbându-se chicotind. Vreau să zic, uite cum se îmbracă oamenii singuri...
Am început să râdem simultan și ne-am revenit din retorica noastră revelatoare. Viața e prea frumoasă și noi suntem prea tinere ca să ne facem încă riduri din cauza asta!

vineri, 18 noiembrie 2011

Toujours


-Ce vrei să faci când o să crești?
-Să trăiesc, i-am spus, fixându-l cu o privire melancolică, știind că răspunsul meu avea să îi dea de gândit și să îl facă și mai curios.
-Bine, dar.. unde te vezi peste 5 ani?
-Lângă tine.
A zâmbit.
-Dar peste 10?
-Tot lângă tine. Și nu doar peste 10 ani. Știu că eternitatea durează mult însă.. nu m-ar deranja să o petrec alături de tine..
S-a apropiat de mine și i-am simțit privirea caldă întâlnind-o pe a mea și mâna protectoare cuprinzându-mă într-o îmbrățișare strânsă. Mi-a prins buzele în timp ce a șoptit încet:
-Te iubesc.
Și răsuflarea acelor două cuvinte mi-a umblat prin gând în fiecare moment al fiecărei zile după aceea.
-Și eu te iubesc. Mult.

luni, 14 noiembrie 2011

Visul meu.

M-am trezit în camera încețoșată de zorii unei noi zile, amețită de parfumul tău prins în părul meu răvășit, cu amarul dulce al vinului pierdut pe buze.. Am răscolit printre hainele încurcate și am îmbrăcat halatul alb și moale, să mă încălzească. Mi-am băut cafeaua rezemată de calorifer, privindu-te. Simțeam căldura cum mă cuprinde încet și lumina soarelui abia răsărit cum mă învăluie de după fereastră. Mi s-a părut că ai schițat un zâmbet în somn și că pentru un moment ai deschis ochii. Te-ai trezit, într-adevăr, și vedeam în privirea ta adormită zvâcnetul fericirii tale. M-am băgat în pat și am vrut să mă cuibăresc în brațele tale, însă tu..dispărusei.
Am deschis ochii și m-am trezit bosumflată. Uram genul ăsta de vise, mai ales când nu eram lângă tine. Am privit cu resemnare străzile care porneau din fața blocului meu, în acea zi mohorâtă. Erau plouate și reci și parcă emanau singurătate.. Iar cea care duce către tine îmi inspira un dor profund, sfâșietor. Nu m-am obișnuit încă să fiu departe de tine, să nu-ți simt îmbrățișarea, să nu-ți văd surâsul în fiecare moment al zilei. Și până diseară mai e ceva vreme.. Totuși, să simt aceeași emoție ca la început de fiecare dată când te văd, este cel mai frumos sentiment pe care l-am întâlnit vreodată. Iar să îl trăiesc alături de tine, este cel mai frumos vis pe care l-aș putea avea!

duminică, 13 noiembrie 2011

Atât..


E noapte deja. Cerul este părăsit de stele în seara asta.. Nu voi putea să-mi pun nicio dorință-fiindcă nu mai am nevoie. Tu mă privești chiar acum, zâmbind. Te simt, și zâmbesc și eu. Îmi place să mă uit în ochii tăi, au o sinceritate aparte, sunt cea mai clară oglindire a sentimentelor pe care am vazut-o vreodată. Sunt fericită, deși știu mai multe decât aș vrea.. Mă gândesc atât de mult la viitor, încât e greu de crezut că mă pot lega atâta de trecut. Și totuși, nu pot uita ceva ce știu, ceva ce a ținut cândva de tine. Dar zâmbesc, pentru că tot fericită sunt. Uneori mă întreb dacă reușești să vezi dincolo de surâsul meu. El este mereu sincer, dar nu dezvăluie mereu aceleași lucruri. Uitați-vă bine în paginile trecutului și o să vedeți că nici măcar în cele mai fericite momente nu vă veți simți pe deplin mulțumiți. Și totuși zâmbesc, căci lângă tine am gustat pentru prima oară fericirea..

joi, 22 septembrie 2011

Oglindă, oglinjoară.

22 Septembrie - au trecut aproape 2 săptămâni şi încă nu am tragere de inimă pentru tot ce ar trebui să fac. Şi, ca şi voi presupun, încă mă mint singură că am timp de toate şi că şi mâine e o zi.. Dar într-adevăr aşa e. Şi mâine e o zi, şi zilele ce urmează. Aşa că am început să privesc în viitor, cel puţin am încercat. Dacă tot nu fac nimic acum, măcar la ce mă aşteaptă să mă gândesc. Şi, pe zi ce trece, atunci când mă uit în oglindă, încep să văd din ce în ce mai multă ambiţie, mai multă dorinţă, mai multă încredere. Şi zâmbesc. Asta vreau de la mine. Vreau să mă bucur de fiecare an ce trece, nu să regret şi să dau înapoi degeaba. Vreau tot ce pot să am, şi pot să am totul. Dar până să mai citesc vreun rând din cărţile de anatomie şi chimie, cred că trebuie să le dau o mică vacanţă viselor mele în care mă văd mergând zâmbitoare pe un drum simplu, dar special, spre facultate, şi să mă apuc să învăţ cam...tot. Cine zice că liceul este cea mai frumoasă perioadă din viaţă, nu a dat deloc pe la ore.. Voi la ce vă gândiţi atunci când priviţi într-o oglindă?

luni, 19 septembrie 2011

Diverse înțelesuri neînțelese (I)

Tu, tu și iarăși tu! Fac cum fac și dau de tine.. uneori pe stradă, alteori la liceu, de cele mai multe ori în gândurile mele. Îmi place ce avem noi, dar până la urmă.. ce avem, de fapt? Pe mine cum mă amăgesc și mă consolez doar vorbind cu tine, pe tine jucându-te cu mintea mea, din nou pe mine care nu știu ce să cred din ce îmi spui.. "Ești frumoasă"-știu că o spui pe bune, dar oare o spui și din inimă? Chiar crezi asta, sau vorbești sec și neafectat precum reflexia dintr-o oglindă? Și ce-mi pasă? Asta pot vedea și eu.. Dar celelalte lucruri pe care le aud de la tine? Ele ce înseamnă? Ce însemn eu pentru tine?

vineri, 9 septembrie 2011

Be careful what you wish for...



A trebuit să aştept toată vara să se întâmple ceva şi uite că în sfârşit s-a întâmplat. Nu ceea ce doream eu, desigur.. dar n-am de gând să mă plâng. M-am obişnuit cu toate astea de-a lungul timpului. A trebuit să aştept ani să găsesc pe cineva care nu e ca toţi ceilalţi. Şi te-am găsit pe tine. Nici tu nu eşti ceea ce-mi doream.. Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se întâmple - Deştept cel care a zis asta; Sau cel puţin, trecut prin viaţă. Oricum, a avut dreptate. Şi tu ai avut.. nu eşti ca ceilalţi. Eşti mult mai rău. Dar felicitări... ai vrut să-mi dovedeşti că ai dreptate.. şi ai reuşit. Eşti total îndreptăţit acum, dar şi eu sunt - să nu-ţi mai vorbesc vreodată. Te porţi ca o târfă care încearcă să-mi soarbă sentimentele, dar mă faci pe mine să mă simt ca una. Poate că am greşit... dar vina e a ta.

vineri, 24 iunie 2011

Iubire. Punct și de la capăt!


Este acea chestie care ne urmărește peste tot, ne sâcâie mereu, ne lasă confuzi, ne face riduri în frunte, ne face să ne purtăm ca niște idioți, împotriva voii noastre, să fim cu capul în nori, ne dă senzația aceea enervantă de gol în stomac (a.k.a. fluturași în burtă), ne seacă zi și noapte, ne amețește și, dacă nu credeați că se poate mai rău, vara aceste efecte sunt amplificate de atmosfera din jur, timpul liber, petreceri și căldură, care se pare că, atunci când sunt combinate, ne fac să simțim nevoia de afecțiune. Așa că pornim în căutarea așa zisei mari iubiri și ne pierdem pe drum, rămânem cu buza umflată și pe deasupra ratăm chefurile și toată distracția de care se bucură norocoșii care sunt SINGURI. Concluzie: știu, știu că e greu, dar pentru binele vostru și al minunatei vacanțe... NU MAI CĂUTAȚI IUBIREA. Adevărata iubire e un mit. De ce credeți că nu există o definiție concretă a ei? Ea e formată din sentimentele fiecăruia. Și nu poți simți mereu împlinire și fericire... Nu există dragostea perfectă. Există momente frumoase, clipe de neuitat. Cuplurile sunt fericite... până la un moment dat. Și asta pentru că "toate lucrurile bune au un sfârșit". N-am spus eu asta, deci nu-mi săriți în cap!:)) Și sper că nu par pesimistă, fiindcă nu sunt deloc. De fapt ne-ar fi mult mai bine dacă am proceda așa, ne-am distra mai mult și ne-am consuma mai puțin pe degeaba... Dar asta e, știu că nu putem să-i comandăm nimic inimii sau să ne controlăm sentimentele. Deci de ce mă mai obosesc să zic ceva? Hmm.. "de la capăt"...

sâmbătă, 18 iunie 2011

Ai plecat...

Ca toți ceilalți. Știam că o să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. Un cuvânt face cât o mie de sentimente... De la tine n-am mai auzit niciunul. Unde-a dispărut iubirea? S-a pierdut, undeva printre lacrimi, așteptări și vorbe goale. Am lăsat-o să ne scape printre degete, când era numai a noastră. Ai simțit? Nici eu... S-a scurs prea repede tot ce era între noi. Spune-mi ce am făcut când ai încetat să mă priveşti visător şi să îmi spui că sunt frumoasă. Spune-mi de ce nu îţi mai place să mă strângi în braţe şi să ne uităm unul în ochii celuilalt şi să zâmbim. Era aşa simplu... Poate că asta e. Poate că viaţa mea nu e făcută să fie aşa simplă... Poate că eu nu sunt făcută doar ca să zâmbesc şi să fiu fericită. Poate că nu aveai nevoie de mine... Nu te condamn. Cum nu condamn pe nimeni din jurul meu, fiindcă e vina mea. E vina mea că mă încred în cei de lângă mine atât de uşor. E vina mea că sunt atât de slabă când mă pierd în sentimente. Am spus că nu mai am nevoie de asta... Dar o parte din mine cerșește atenție, vrea să simtă o mână caldă cum o cuprinde, vrea să vadă un surâs dulce înainte de fiecare sărut, vrea să afle ce e iubirea. O parte din mine va fi mereu neputincioasă... Și va cădea în plasa dorinței și nu va afla niciodată ce e iubirea. Acea parte se va minți mereu singură, își va face viața un coșmar, se va pierde în gânduri prea grele. Și mă va acapara...

sâmbătă, 11 iunie 2011

De ce...?



Norii-mprăștie vorbe grele, ploaia umple străzi cu ură,
Noroiu-neacă zâmbete și fericire aprig fură.
Iar eu stau pe patul tare, parcă o piatră mă strivește,
Și plâng din ce în ce mai tare, în timp ce ura mă lovește.
Privesc fereastra murdărită de ploaia sumbră și de praf
Prin ochii plini de lacrimi goale ce cad șiroaie pe cearceaf.
Și simt din ce în ce mai tare cum inima se adâncește,
De parcă un pumnal de vorbe mă zgârie și m-amăgește...

marți, 7 iunie 2011

Atât



Dacă aș avea un pian, aș ști să cânt
Dacă aș dansa, aș fi o balerină
Dacă aș călători, aș descoperi lucruri noi
Dacă aș avea căpșuni, le-aș mânca cu frișcă
Dacă aș putea să zbor, aș atinge cerul
Dacă aș adormi, aș visa frumos
Dacă aș juca, aș fi o actriță



Dar dacă aș iubi... aș fi numai a ta.

luni, 6 iunie 2011

L'éternité





Privind răsăritul cu ochii împânziți de vise
Cum mă dezmiardă încă din noapte
Mă gândesc la buzele tale, întredeschise,
Ce lasă să zboare câteva șoapte.

Privind orizontul calm și infinit
Mă gândesc la ochii tăi care-acum se deschid
Ca două boabe cristaline de-argint
În raza ce pe fereastră pătrunde livid.

Privind apusul arzând purpuriu
Și îndreptându-se parcă spre mine,
Ușor mă sărută un nor albăstriu
Și mă gândesc iarăși la tine.

duminică, 5 iunie 2011

Coincidenţe



Și dac-ar putea vorbi,
Marea albastră ne-ar şopti
Sunete dulci-amărui,
Căci zâmbind în sinea lui
Destinul ne-a urmărit,
Până azi, când ne-a unit!

marți, 31 mai 2011

Taste of summer

Zilele astea am nişte pofte incredibile. Căpşuni, ciocolată, frişcă, mere în caramel, îngheţată, cremă de zahăr ars şi desigur BRIOŞE :x.
Sunt micuţe, delicioase şi pur şi simplu adorabileee!!!





Vouă ce fel de brioşe vă plac? Simple, clasice, cu cremă de ciocolată sau mai de fiţe, cu multă frişcă, ornamente, fel de fel de culori şi modele?
[Eu, fiind fată, evident că le prefer pe cele de fiţe:">]




duminică, 29 mai 2011

Noi




Stăm sub al lunii alb cearceaf,
Ne cuibărim încet în noapte,
Privind nori de stea și praf
Cum zboară ca două șoapte.

O luminiță mă orbește,
E albăstruie și sclipește,
Cred că-i o stea ce-a rătăcit
Și-n ochii tăi s-a regăsit.

O briză bate răcoros, alene
Și apa face valuri spumă.
Parcă ni se scurge-n vene
Cerul negru și-a lui lună.

Stăm în patul tău pufos
Din care ușor răsună
Un dulce și drăgăstos
"Noapte bună".

sâmbătă, 28 mai 2011

Lac des cygnes II



Un voal alb şi bucle brune,
Ochi căprui ca două alune,
Chipul alb, buzele roşii
Ce răsfrâng sunetul vocii
Şi trupul ca o tulpină
Zboară lin ca o albină
Răsărind de după umbre,
Păşeşte-ncet şi face unde
Pe luciul lacului de-agat
Şi se scufundă delicat
În apa fină de mătase
În care parcă se schimbase.
Apare-apoi din negură,
Unduios, se scutură,
Împrăştiindu-şi puritatea
Şi îmbrăcându-şi răutatea.
Puternică şi fioroasă,
Dar încă cea mai frumoasă,
O lume-ntreagă a vrăjit
Lăsând-o apoi la veştejit...

joi, 26 mai 2011

Riot III



Să te sperii de moarte e ca și cum te-ai speria de mersul la școală. E ceva inevitabil. Nu mi-e frică de moarte. Dar mă întristează îngrozitor. Gândul că toți cei la care țin vor dispărea și voi rămâne singură pe lume... mă îngrozește. Și că nu voi reuși să le spun fiecăruia tot ce simt la timp. Oamenii sunt slabi în fața trecerii timpului..neputincioși. Oricâtă încredere, putere și voință ar avea în ei, la ce bun..? Când ne ofilim pe zi ce trece și simțim din ce în ce mai rece adierea vântului care, odată, va fi mai puternică decât noi și ne va doborî și vom cădea infinit în groapa fără fund a morții. În loc să își trăiască viața cum trebuie, oamenii se gândesc la cum va fi viața de dincolo. Treziți-vă, nu există așa ceva. Dacă într-adevăr ar exista universuri paralele în care să ne putem continua existența și până la urmă de fapt nu am muri, atunci de ce ar trebui să..murim încă o dată? Doar de dragul de a ne plimba prin timp și spațiu și, cine știe, să ne bălăcim într-o gaură neagră. Hai să fim serioși... E doar o chestie inventată de religie ca să ne facă să credem în Dumnezeu și să ducem o viață liniștită și să nu facem ce nu trebuie. Practic suntem obligați să credem în asta. Gen "dacă nu faci ce scrie în Biblie o să arzi în flăcările Iadului". No shit. Dacă "EL" vroia atât de mult să fie bine pe lume, făcea ca toți oamenii să fie buni. Dar nu. A, și mai e chestia aia cu "Dumnezeu îi lasă pe toți să aleagă". Da, alegi să faci ceea ce trebuie, să fii bun cu ceilalți, să nu bei, să nu te droghezi, să îți păstrezi virginitatea până la căsătorie (ceea ce explică de ce înainte oamenii se căsătoreau atât de tineri:)) ) și primești o pereche de aripi sau ești un criminal infractor păcătos și o să fii aruncat într-un cazan cu smoală și chinuit de un drac cu o furcă ascuțită și o privire diabolică. Ce mai democrație..

miercuri, 25 mai 2011

Apă plată cu lămâie



Acum că a venit vara şi căldura ne doboară, m-am dat şi eu pe apă plată cu lămâie, care e delicioasă, mai ales într-o zi ca aceasta.. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Mă gândeam zilele astea cum viaţa e uneori exact ca sticla din care ne răcorim noi, uneori prea acră, alteori prea caldă, poate puţin cam seacă.. Dar asta depinde numai de câte lămâi stoarcem, câtă apă punem, cât de repede bem o sticlă. Fiindcă nu ne face bine nici prea multă şi, exact ca în viaţă, trebuie să învăţăm să savurăm încet fiecare picătură.

Şi nu uitaţi:


When life gives you lemons, make lemonade!

luni, 23 mai 2011

Lac des cygnes I



Sunt ca o umbră care fuge
După tine în trecut
Și care te poate-ajunge
Singur, palid și tăcut.
Dar o umbră luminoasă,
Străvezie și cu raze
Strălucind miraculoasă
Peste mări și peste oaze.
Și-ți aduc sclipiri în ochi,
Mă privești atât de blând..
Știu că te fac să nu-ți mai pese
Și uiți mereu ce ai în gând.
O pată în inima ta și în mintea de copil
De mine pe veci te leagă.
Aș vrea să poți vedea și tu
Că eu sunt lebăda cea neagră..

sâmbătă, 21 mai 2011

Acel.

Am avut un vis aseară.. Eram amândoi pe-o plajă goală, părăsită.. Mergând desculți pe nisipul umed de la malul mării, alergând și sărind fericiți, ținându-ne de mână ca doi copii. Soarele se pregătea să se înece în buzele sărate ale mării. Un amestec de orange și albastru se contopea în orizont. Eu purtam o rochie albă, simplă și aveam părul răvășit de vânt, precum valurile jucăușe. Îți zâmbeam întruna, frumos, simplu, cu dragoste.. Iar tu mi-ai pus o floare în păr, o floare roz ca și obrajii pe care i-ai mângâiat apoi cu drag. Mă alintam în brațele tale, când mi-ai luat mâna ușor și ai acoperit-o preț de o secundă. Apoi sărutul ți-a înghițit vorbele dulci și ne-am pierdut amândoi în noaptea de vară.. M-am trezit a doua zi tot pe plajă, în lumina răcoroasă a dimineții și cu sunetul apei spărgându-se calm în fundal. Tu erai lângă mine, strângându-mă în brațe și aveai împreunată mâna stângă cu a mea.. Soarele și-a trimis o rază micuță și o sclipire timidă s-a reflectat pe degetul meu. Un mic inel cu diamant s-a ivit de după perdeaua translucidă de lumină.

vineri, 20 mai 2011

Tot



Nu am mai avut niciodată acest sentiment de..împlinire. Sufletească,trupească,emoţională.. În toate astea tu mă completezi. Simt că nu am nevoie de nimic altceva. Pentru mine, zâmbetul tău e soarele, ochii sunt stelele, iar buzele-porţile către al 9-lea cer în care mă înalţ, înăbuşindu-mă în sărutarea ta...

duminică, 15 mai 2011

Eu?

Ambiţie sau încăpăţânare?
Doresc sau sunt iubitoare?
Ştiu ce vreau sau doar încerc
Un loc în lume să-mi găsesc?
Schimbătoare cu siguranţă,
Merg în spate şi nu-n faţă,
Mă scufund în trecut
Şi m-arunc în viitor.
Niciodată n-am ştiut
S-o iau puţin mai uşor.
Mereu pe fugă, cu părul vâlvoi,
Ce curge pe spate precum un şuvoi
De castane coapte şi cireşe-amare,
Mă pierd întotdeauna pe nu-mai-ştiu-unde
Şi mă învârt aiurea pe străzile rotunde.
Iubesc atingerea soarelui pe-obrazul fin şi pal
Şi-ador răsfrângerea luminii în ochii de opal,
Care mă face să zâmbesc cald şi visător,
Când privesc spre soarele de aur orbitor.
Sunt multe de spus despre mine
Şi nici eu nu mă cunosc aşa de bine,
Dar un singur lucru ştiu:
Sunt încă doar un copil
Al acestei lumi imense
Şi aşa vreau să rămân,
Să mă pierd dansând în ea,
Ca-n rochia unei mirese.






PS: Leapşa a fost luată de la Fata care aduce ploaia. Merge mai departe la CLM , Ali şi Rebeca C :d [constă în caracterizarea voastră într-o poezie] Să vă văd!


miercuri, 11 mai 2011

Te iu...


"Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care
nu le poţi pronunţa"



Şi am atâtea de spus..

marți, 10 mai 2011

duminică, 8 mai 2011

Aproape de perfecțiune

De ce mă faci să te urăsc, când te iubesc atât de mult?
Cu mintea tot mereu la tine, mă pierd mereu în al meu gând.
Și visele-s departe, când tu nu ești aici,
Speranța-i amăgire și zâmbetele-s mici.
Fără să vrei mă faci întruna să te doresc din ce în ce,
Fără să vreau numai la tine îmi zboară gândurile.
Și fiecare rază devine-o picătură
Și parcă ne lovește, voit, cu multă ură.
Dar tu ești lângă mine, cu-o mână caldă mă cuprinzi
Și pot să simt, să văd iubirea în ochii tăi ca niște-oglinzi.
Aceasta e povestea noastră, veșnică și infinită,
Ca și iubirea ce ți-o port, va fi mereu nemărginită!






PS: Știuu că v-am înnebunit cu buna mea dispoziție și fericirea (molipsitoare,sper!)
PPS: Dacă vreți să împrumutați un zâmbet, mă găsiți mereu aici! >:D< La fel de bine dispusă (pentru muuult timp de acum încolo).
PPPS: Nu obișnuiesc să scriu poezii, deci sper că v-am surprins (plăcut) :d

vineri, 6 mai 2011

Portretul lui Dorian Gray sau *Defecte*

Am revăzut filmul aseară (cartea am citit-o mai demult) și asta mi-a dat mult de gândit asupra multor lucruri.. Cu siguranță toți dorim ceea ce are el, un chip perfect și fără vârstă.. O viață plină de plăceri și vicii, nicio grijă, nicio responsabilitate. Cu toții am vrea să rămânem mereu tineri, la vârsta la care nu avem bătăi de cap, când suntem încă niște copii cărora trebuie să le faci pe plac, și totuși niște adulți care fac ce vor. Dar nu întotdeauna ceea ce vrem este și ceea ce avem nevoie.. Nu ne gândim cum e să vedem lumea bătrână din jurul nostru prin niște ochi atât de tineri. Nu ne gândim cum ar fi să privim într-o oglindă și să vedem un chip perfect, pe care timpul nu a lăsat urme, ci doar păcate. Și cum sufletul nostru devine tot mai bătrân și urât și ajungem să purtăm o luptă cu noi înșine, încercând inutil să schimbăm ceva. Dar nimic nu se schimbă, nu în bine.. Ce rost are o viață ca asta, dacă nici conștiința nu ne-am putea-o suporta? Cu toții avem o parte din Dorian Gray în noi.

luni, 2 mai 2011





Mi-a fost dor de tine.

joi, 21 aprilie 2011

Wishes.












































Primăvară (sau Comeback-ul optimismului)

Am început deja să primesc felicitări şi fel de fel de urări de ziua mea din partea prietenilor şi rudelor de peste hotare, care le-au trimis cu anticipare ca să fie siguri că nu le primesc mai târziu. Acum probabil vă întrebaţi când e ziua mea.. Ei bine, peste 3 zile, adică pe 24 aprilie, mai exact (DA!), de Paşti. Nu mi-a convenit deloc la început, şi încă nu-mi convine că nu pot să sărbătoresc aşa cum mi-am propus, cu prietenii, fiindcă toţi sunt plecaţi, iar dacă nu ar fi, oricum plec eu astăzi într-o săptămână de exil la Brăila. Nu că mi-ar fi trecut aşa, brusc, însă după ziua de ieri, când pot spune în sfârşit că a venit primăvara, şi care a fost perfectă, nu m-am mai plâns atâta. Până acum aş fi spus că singura mea dorinţă e să pot petrece acea zi cu vechi prieteni, noi colegi ş.a.m.d. Dar a venit primăvara şi m-a readus la normal. Sclipiri optimiste îmi umplu ochii, zâmbetul se arată jucăuş de sub buze, şi acum că mi-am revenit, am o întreagă listă cu ce vreau de ziua mea!





PS: O primăvară frumoasă tuturor! ♥

miercuri, 20 aprilie 2011

What goes around comes around.




Știți ceva? Toți suntem invizibili pentru anumite persoane. Oricât de cunoscuți, populari și iubiți am fi, există mereu acel cineva care pur și simplu vrea altceva. Nu putem spune că nu ne place, fiindcă nici măcar nu ne observă. Și așa cum se întâmplă de obicei, începem să ne simțim atrași tocmai de acea persoană, uitând de restul care speră în continuare și așteaptă să ne hotărâm, în urma noastră, adică cei care pentru noi sunt invizibili. Și așa ajungem, bineînțeles, să ne învârtim în jurul aceluiași cerc vicios, încercând cu disperare să ne facem cumva..observați.. Și e chinuitor, pentru toată lumea.. Ce ar trebui să facem? Nu știu, dar cu siguranță nu ar trebui să așteptăm. E greu, dar e și mai greu atunci când ne facem speranțe..

marți, 19 aprilie 2011

Hm.

Dacă am învățat ceva despre mine în ultimul timp, e că sunt groaznic de nehotărâtă. Eram și înainte, dar acum a început să devină serioasă treaba. Nu știu ce vreau pentru că nu știu ce e mai bine pentru mine și da, vreau ce-i mai bun. Nu asta vrem toți?! Totul se învârte amețitor în jurul meu și devine dificil să țin pasul cu restul lumii.. Când în sfârșit mă hotărăsc și eu, ceilalți se răzgândesc și nu mai pot, nu mai pot să rezist acestui haos. E amuzant că tocmai eu spun asta, care dintotdeauna am fost o aiurită care nu știe pe unde și-a lăsat lucrurile, e mereu pe fugă și întotdeauna trebuie să uite câte ceva. Dar chiar și eu am nevoie uneori de o mică doză de ordine în gânduri și în inimă.. Poate că asta caut de fapt, de asta mă aflu într-o grabă continuă și epuizantă, caut pe cineva care să mă ajute să îmi revin, să mă trezească la realitate sau să mă facă să visez mai mult.. Alt lucru pe care l-am mai învățat despre mine este că (și nu-mi place s-o recunosc) încep să devin egoistă. Și (asta urăsc și mai mult să fac) va trebui să le dau dreptate alor mei. Așa-i, da, sunt momente în care pur și simplu mă gândesc doar la mine. Cu ce mă îmbrac azi, când mai merg la cumpărături, cum să-mi aranjez părul, cu cine mă văd și cum să pierd cât mai mult timp departe de casă, fără să fac ce se presupune că ar trebui. Și toate astea puse cap la cap, cu veșnica mea fire indecisă în frunte, mă fac să cred că poate aș avea nevoie de o pauză. Dar mai întâi trebuie să aflu în ce constă această pauză, fiindcă sunt în vacanță de câteva zile și nimic nu pare să se fi schimbat, ba chiar totul merge din ce în ce mai prost. Cert este că ar trebui să fac ceva ca să-mi dau seama ce vreau de la viață și, cel mai important, ce vreau de la mine.. Dar, până atunci, rămân aceeași tipă dezordonată, uitucă și visătoare care își împărtășește gândurile cu voi atunci când simte că nu se descurcă singură.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Pe tine te vreau!

Au trecut câteva luni şi încă simt acelaşi fior când te văd. S-au întâmplat atâtea şi totuşi n-am putut să mă gândesc decât la tine. Mai mult sau mai puţin, cu părere de rău sau dorinţă, făceai cumva să revii în gândurile mele. Probabil devin paranoică, sigur, de ce ai vrea să faci asta? Mă observi măcar? Puţin mai mult decât atunci când pur şi simplu vorbeşti cu mine? Aş vrea să ştiu, aş vrea eu.. Dar tu n-o să afli decât când vei putea să mă vezi aşa cum sunt. Şi să zâmbeşti.

miercuri, 13 aprilie 2011

Dimineață reală

Și nu, nu mă refer la o dimineață adevărată, pe care mi-aș dori-o, adică să mă trezesc pe o plajă departe de casă, savurând un cocktail în timp ce privesc răsăritul. Nu. Astăzi este miercuri, deci ziua cu matematică și fizică cât cuprinde. Îmi încurc privirea în formule și definiții de câteva ore, iar timpul pare a se scurge mai greu cu toate că nu m-am trezit cu mult mai devreme decât de obicei. Am reușit să fac tema la mate, cu calculele greșite de rigoare, dar m-am prins și eu într-un final despre ce e vorba. La fizică momentan citesc teoria, probleme la capitolul acesta n-am facut încă, dar tot reușește să mă facă să rămân perplexă. Tocmai am aflat că trebuie să iau un 9 ca să nu rămân, iar eu încă sunt la începutul drumului nemilos către succes :)). Asta e, se pare că de acum îmi voi sacrifica astfel diminețile, și nu visând la plaja aceea primitoare și Sex on the beach-ul care îmi face cu ochiul.